Calitatea asistenței medicale


Cine este bolnav, își dorește în primul rând un lucru: să se vindece. Încrederea în tratament reprezintă un aspect esențial în acest sens. Încrederea apare mai ales atunci când persoanele în cauză se pot baza pe calitatea asistenței medicale. Aceasta cuprinde asistența oferită cu promptitudine, fără timpi sau liste de așteptare. În România, probabil situațiile experimentate sunt diferite. În Germania, timpul de așteptare pentru o programare și pentru anumite tratamente este considerabil mai scurt decât în România.

Pentru noi este foarte important ca persoanele asigurate la AOK să beneficieze de tratament și asistență optime. În Germania, legiuitorul ne consolidează acest drept. Astfel, partenerii caselor de asigurări de sănătate în regim obligatoriu, de exemplu doctorii și spitalele, sunt obligați nu numai să asigure calitatea serviciilor oferite, ci inclusiv să le dezvolte în mod continuu. Serviciile medicale trebuie să corespundă stadiului de dezvoltare al științei și să fie prestate cu respectarea calității impuse din punctul de vedere al specialității.